Reluarea activității școlii nu trebuie înțeleasă ca reluarea funcționării școlii; o nouă cultură organizațională este necesară pentru a dezvolta creativ, un nou mod de a educa.
Răspunsul educației, în contextul pandemiei de SARS-CoV-2, în toate țările care se confruntă cu această realitate, trebuie să fie inovativ și prompt, cu respectarea standardelor asumate de fiecare sistem de învățământ.
Directorii unităților de învățământ sunt actorii principali, de la nivel local, care, cu sprijinul inspectoratelor școlare operaționalizează toate soluțiile propuse de Ministerul Educației și Cercetării. Aceste soluții sunt însă dinamice în funcție de evoluția epidemiologică și de condițiile concrete din fiecare școală, pentru a asigura, indiferent de scenariul adoptat, cea mai bună opțiune privind accesul la
educație al tuturor copiilor.
Directorii unităților de învățământ sunt încurajați să adopte o atitudine proactivă pentru a contribui la producerea unui impact pozitiv în cadrul comunității școlare și pentru a preveni efectele SARS-CoV-2 în domeniul educației.
Specialiștii din domeniul educației sunt încurajați să identifice scenariile cele mai potrivite pentru specificul școlii și contextul local, astel încât formarea și dezvoltarea competențelor elevilor să fie continue, atât în acord cu programele școlare specifice, cât și cu noile modalități de organizare a procesului de predare-învățare- evaluare.
Familiile elevilor și comunitățile au nevoie de soluții concrete și dinamic pentru noul an școlar, adaptate realităților locale, cu respectarea în totalitate a reglementărilor stabilite de către Ministerul Sănătății.
Toate părțile interesate, elevi, părinți, profesori, manageri din domeniul educației sunt invitate să partajeze o viziune nouă, având în vedere faptul că mediile de învățare și învățarea propriu-zisă, practicile, instrumentele, resursele etc. pe durata pandemiei nu mai sunt identice cu cele de dinaintea declanșării acesteia, iar acumulările rapide de experiență, cum ar fi competențele dezvoltate
prin utilizarea tehnologiilor IT, pot fi considerate beneficii reale pentru viitorul educației din întreaga lume.
Punctul de revenire, la sfârșitul acestor etape de construcție alertă a unor noi modalități hibride de educație nu va mai fi același pentru niciun sistem care va ști să transforme provocările în oportunități în
beneficiul tuturor elevilor și profesorilor.
Extras din ”Ghid pentru învățământul primar, anul școlar 2020-2021”
👉 PPT- Consfătuirea cadrelor didactice din învățământul primar Craiova oct. 2020
👉Metodologie - cadru privind învățământul online
👉Precizări privind începerea anului școlar
