Răspunsul educației, în contextul pandemiei de SARS-CoV-2, în toate țările care se confruntă cu această realitate, trebuie să fie inovativ și prompt, cu respectarea standardelor asumate de fiecare sistem de învățământ.
Directorii
unităților de învățământ sunt actorii principali, de la nivel local,
care, cu sprijinul inspectoratelor școlare operaționalizează toate
soluțiile propuse de Ministerul Educației și Cercetării. Aceste
soluții sunt însă dinamice în funcție de evoluția epidemiologică și de
condițiile concrete din fiecare școală, pentru a asigura, indiferent de
scenariul adoptat, cea mai bună opțiune privind accesul la
educație al tuturor copiilor.
Directorii unităților de învățământ
sunt încurajați să adopte o atitudine proactivă pentru a contribui la
producerea unui impact pozitiv în cadrul comunității școlare și pentru a
preveni efectele SARS-CoV-2 în domeniul educației.
Specialiștii din domeniul educației
sunt încurajați să identifice scenariile cele mai potrivite pentru
specificul școlii și contextul local, astel încât formarea și
dezvoltarea competențelor elevilor să fie continue, atât în acord cu
programele școlare specifice, cât și cu noile modalități de organizare a
procesului de predare-învățare- evaluare.
Familiile elevilor și comunitățile
au nevoie de soluții concrete și dinamic pentru noul an școlar,
adaptate realităților locale, cu respectarea în totalitate a
reglementărilor stabilite de către Ministerul Sănătății.
Toate părțile interesate, elevi, părinți, profesori, manageri din domeniul educației sunt invitate să partajeze o viziune nouă,
având în vedere faptul că mediile de învățare și învățarea
propriu-zisă, practicile, instrumentele, resursele etc. pe durata
pandemiei nu mai sunt identice cu cele de dinaintea declanșării
acesteia, iar acumulările rapide de experiență, cum ar fi competențele
dezvoltate
prin utilizarea tehnologiilor IT, pot fi considerate beneficii reale pentru viitorul educației din întreaga lume.
Punctul
de revenire, la sfârșitul acestor etape de construcție alertă a unor
noi modalități hibride de educație nu va mai fi același pentru niciun
sistem care va ști să transforme provocările în oportunități în
beneficiul tuturor elevilor și profesorilor.
Extras din ”Ghid pentru învățământul primar, anul școlar 2020-2021”
MATERIALE CONSFĂTUIRI ( anul școlar 2020- 2021):

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu